Incendiu puternic într-o gospodărie din județ. Acoperișul clădirii renovată recent, dar și un adăpost de animale au luat foc
25/11/2021 11:04 in STIRI

Primul foc în soba nouă o fost și ultimul pentru o familie din Străteni, comuna Lozna. Acoperișul clădirii renovată recent, dar și un adăpost de animale s-au aprins, joi dimineață, de la coșul de fum neprotejat termic, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Puțin după ora 05.00, proprietarii, care dormeau în casă, au fost treziți de zgomotul produs de incendiu și au sunat la 112.

”La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că adăpostul de animale și acoperișul clădirii ardeau generalizat, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 100 metri pătrați”, a precizat Dorina Lupu.

 

COMMENTS