Accident la Botoșani! O femeie a fost lovită de mașină pe trecerea de pietoni
20/12/2021 10:19 in STIRI

Un accident soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, luni dimineață, pe Calea Națională din municipiul Botoșani. O femeie care se angajase în traversarea trecerii de pietoni din fața magazinului Pro Casa din zona Stadionului Municipal a fost lovită violent de un autoturism de teren, care rula pe Calea Națională dinspre Gară spre centru.

Victima a fost aruncată la câțiva metri de locul impactului. Șoferul a sunat la 112 cerând intervenția echipelor de prim-ajutor. De asemenea, mai multe persoane, martori la eveniment, au sărit în ajutorul femeii lovite.

La fața locului au ajuns cadrele medicale de la Ambulanță, dar și polițiștii de circulație.

 

COMMENTS