Ce se știe despre noile pastile anti-COVID. Cât de eficient e tratamentul, cât costă și câte pilule trebuie luate pe zi
30/12/2021 11:46 in STIRI

Zeci de milioane de pastile anti-COVID urmează a fi produse în următoarele luni de către compania Pfizer și grupul farmaceutic american Merck, iar state precum SUA, Marea Britanie sau Germania au început deja să comande primele tranșe de câteva milioane de astfel de pilule, după ce utilizarea acestora a fost aprobată de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și Agenția americană pentru Medicamente și Alimente (FDA). Noile medicamente anti-COVID vor putea fi administrate pe cale orală, iar oamenii de știință spun despre ele că vor schimba complet „regulile jocului” în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Aceste pastile orale nu trebuie văzute ca niște „înlocuitori” ai vaccinurilor, spun specialiștii. Astfel, pastilele trebuie considerate a fi complementare vaccinurilor, în vreme ce serurile trebuie să rămână principalul instrument de luptă împotriva pandemiei de coronavirus.

De asemenea, pastilele trebuie luate imediat ce apar primele simptome ale bolii, ceea ce vine la pachet cu necesitatea creșterii testării anti-COVID.

Avantajele noilor pilule: pot fi luate „de acasă” și vin în completarea schemelor deja aprobate de tratament anti-COVID.

Pilula Pfizer, considerată eficientă și împotriva Omicron. Pilula Merck, recomandată  pentru tratarea formelor ușoare și moderate de COVID

Pastila Pfizer va fi comercializată sub numele de Paxlovid. Conform reprezentanților companiei, noul medicament reduce riscul de spitalizare și deces cu 90% la persoanele cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii, atunci când este luată în primele zile de la apariţia simptomelor.

Rezultatele s-au bazat pe studiile clinice realizate în rândul a peste 2.200 de persoane. Participanții la studii au fost nevaccinați și prezentau un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19. Nu s-au înregistrat decese în rândul celor care au primit tratamentul.

Conform Pfizer, Paxlovid ar trebui să fie eficient și împotriva variantei Omicron a coronavirusului.

Pilula Merck va fi comercializată sub denumirea Molnupiravir. Pastila a redus spitalizările şi decesele cu aproximativ 30% într-un studiu clinic realizat pe voluntari din grupe de mare risc şi aflaţi în faze incipiente ale maladiei COVID-19. Molnupiravir trebuie să fie administrat în primele cinci zile după apariţia simptomelor.

Peste 500 de dolari, costul unei „cutii” de pilule Pfizer anti-COVID. Pacientul trebuie să ia 30 de pastile/tratament. Tratamentul cu pilule Merck, ceva mai scump

Pfizer a anunțat că se așteaptă să producă cel puțin 80 de milioane de „tablete”/doze („courses” în limba engleză) pentru tratamentul cu pastile anti-COVID. Germania a cumpărat deja un milion de pastile anti-COVID de la compania Pfizer, în vreme ce SUA au anunțat că vor cumpăra 10 milioane de doze/tablete. Australia va cumpăra 500.000 de tablete,  iar UK 2,75 milioane, conform Reuters.

Potrivit producătorului, pacienții vor trebui să ia trei pastile de două ori pe zi pe o perioadă de cinci zile - în total 30 de pilule/tratament.

Costul unui tratament Pfizer (adică cele 30 de pilule anti-COVID/pacient) a fost calculat la 529 de dolari.

În cazul tratamentului cu medicamentele anti-COVID produse de Merck, pacientul va trebui să ia în total 40 de pastile: patru pastile de 200 mg luate de două ori pe zi, timp de cinci zile.

Costul tratamentului Merck (adică cele 40 de pilule/pacient): 700 de dolari.

Riscuri și contraindicații

În SUA, FDA a autorizat Molnupiravirul pentru tratarea formelor uşoare până la moderate de COVID-19 la adulţi care prezintă un risc sporit de a dezvolta forme severe şi pentru care tratamentele alternative nu sunt accesibile sau nu sunt adecvate din punct de vedere clinic.

În Europa, EMA a aprobat utilizarea în regim de urgență a Molnupiravirului. Medicamentul poate fi utilizat pentru tratarea adulților cu COVID-19 care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii.

Pastila Merck nu ar trebui să fie utilizată de femeile însărcinate sau de femeile care nu folosesc metode contraceptive şi ar putea rămâne însărcinate, a mai spus EMA.

În plus, potrivit rezultatelor complete, pastila dezvoltată de Merck reduce cu doar 30% - nu cu 50%, aşa cum s-a anunţat iniţial - rata de spitalizare şi de deces în rândul pacienţilor din grupele de risc care au primit tratamentul la scurt timp după infectare.

Pe 9 decembrie, Franţa a refuzat să autorizeze tratamentul, considerând că acesta nu este suficient de eficace. Prima țară din UE care a autorizat tratamentul a fost Danemarca.

De asemenea, în cazul pastilei Pfizer, aceasta nu e recomandată a fi administrată împreună cu anticoagulante sau medicamente antidepresive.

Avantajele pilulelor anti-COVID față de alte tratamente

Ambele medicamente sunt mai ieftine şi mai uşor de administrat decât alte antivirale care trebuie administrate intravenos şi sunt mai ieftin de fabricat decât vaccinurile, cu un lanţ de aprovizionare mai simplu.

Pastila anti-COVID produsă de Merck reduce capacitatea coronavirusului de a se multiplica prin creşterea numărului de mutaţii în materialul său genetic. În ceea ce priveşte pilula Pfizer, aceasta foloseşte o metodă diferită, aparţinând unei clase de antivirale numite „inhibitori de protează”, care blochează acţiunea unei enzime esenţiale pentru replicarea virală.

Sursa:Digi24

 

COMMENTS