Doi tineri din Botoșani s-au apucat de furat cablul telefonic. Indivizii, reținuți de polițiști
08/02/2022 12:46 in STIRI

Doi tineri din județul Botoșani s-au apucat de furat cablul telefonic, dar au fost prinși de polițiști. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Juețean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu, la data de 7 februarie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 7 Darabani, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani au surprins în flagrant delict, doi tineri, de 24 și 18 ani, din comuna Suharău și Cristinești, în timp ce încărcau într-un autovehicul, aproximativ 550 metri de cablu telefonic din cupru, aparținând unei rețele de telecomunicații, de pe traseul Suharău-Oroftiana.

„În urma verificărilor efectuate, în autovehicul utilizat de aceștia, au fost identificate bunuri care prezintă interes în cauză și care puteau fi folosite la comiterea infracțiunii. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională, a fost estimat la 6.500 de lei, fiind recuperat”, precizează Nenișcu.

Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, și, ulterior, față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.

 

COMMENTS