Cabinetul de chirurgie vasculară asaltat de pacienți la doar o lună de la deschidere
05/03/2022 11:36 in STIRI

Cabinetul de chirurgie vasculară, din cadrul Spitalului Județean Botoșani, funcționează de aproape o lună, iar pacienții apelează în număr tot mai mare la medicul Alexandra Stănciulescu. Până acum, botoșănenii erau direcționați către alte unități spitalicești din țară întrucât această specialitate nu exista în cadrul spitalului din Botoșani. Peste o sută de pacienți au fost consultați în cabinet, în mai puțin de o lună.

„Orice județ ar trebui să aibă minim un chirurg vascular și când zic minim… e o chirurgie destul de complexă, necesită de cele mai multe ori doi chirurgi vasculari, pe partea de revascularizare arterială cel puțin. Aici, pe zona Moldovei ar fi Iașul, mai era Suceava, dar din păcate nu mai are. […] Chiar sunt dispusă să fac, chiar sunt dispusă să profesez și cât mai corect. În timp, sper să pot obține din ce în ce mai multe. Am primit foarte mult sprijin, atât din partea personalului, cât și din partea conducerii, fiind singură și pentru prima oară în Botoșani, chiar am primit sprijin”, a declarat medicul.

Cabinetul de chirurgie vasculară este situat la etajul al doilea din Ambulatoriul de  specialitate. Medicul Alexandra Stănciulescu urmează să facă o serie de cursuri de  specializare, după care va putea efectua și echografii Doppler, care ajută la investigarea mai  bună a arterelor și venelor. Totodată, se are în vedere și deschiderea unei săli de operații la  Botosani.

 

COMMENTS