Tânără de 25 de ani, aflată în vizită la Botoșani, ridicată de polițiști și dusă după gratii
12/04/2023 12:02 in STIRI

O tânără de 25 de ani, aflată în vizită la niște cunoștințe din județul Botoșani, a fost ridicată de polițiști și dusă după gratii. Aceasta a fost condamnată pentru tentativă de omor.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 10 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au identificat o tânără, de 25 de ani, din județul Iași, pe numele căreia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Aceasta a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tenativă de omor. Tânăra a fost identificată la locuința unor cunoștințe, din județul Botoșani, fiind reținută și ulterior escortată către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

COMMENTS