Locul din Botoșani în care în orice moment se poate produce o catastrofă. Podul circulat de microbuze de elevi poate ceda oricând: „Îl aud cum scârțâie, dar nu avem de ales”
11/05/2023 09:52 in STIRI

În satul Mateieni, comuna Dimăcheni, din județul Botoșani, în orice moment se poate produce o tragedie rutieră. Zilnic, zeci de autoturisme, dar și două microbuze școlare pline cu elevi trec peste un pod rutier care stă să se prăbușească, scrie Adevarul.

„Îl aud cum scârțâie. dar nu avem de ales”

Satul Mateieni este parte a comunei Dimăcheni, una dintre cele mai sărace comune din România. În cătun trăiesc aproximativ 300 de localnici, iar singura loc legătură cu lumea, sunt un drum sătesc și un pod rutier către drumul județean Corlăteni-Nicșeni-Botoșani. Pentru ca elevii să meargă la școală sau oamenii să se aprovizioneze și să meargă la muncă sunt nevoiți să treacă podul vechi de peste șapte decenii a cărui structură este extrem de degradată.

Făcut din lemn și întărit cu benzi metalice, podul se mișcă din toate încheieturile ori de câte ori trece un autoturism peste el. Balustradele abia se mai țin, iar lemnul este putrezit, cu găuri cât pumnul. Sub pod se află o râpă adâncă de peste șapte metri și un pârâu firav. Așa cum arată și expertizele, la o greutate de peste trei tone, podul cedează fără discuție. Altfel spus, oricând este posibilă o tragedie.

Localnicii spun că nu au de ales și că în fiecare zi se joacă de-a viața și de-a moartea trecând peste podul respectiv pentru a putea ieși din sat.

„Ne jucăm zilnic de-a viața și de-a moartea. Îl aud cum scârțâie și efectiv simt cum se mișcă. Dar nu avem de ales. Trebuie să cumpărăm ce avem nevoie, trebuie să mergem la muncă sau cu diferite treburi. Suntem efectiv izolați. Cu frica-n sân, dar trebuie să-l trecem”, spune un localnic.

Drumul cu podul-pericol este singura variantă pentru localnici. Un alt drum de exploatare care duce către centrul comunei Dimăcheni este impracticabil în cea mai mare parte a anului.

„Am insomnii din cauza acestui pod”

Cel mai grav este faptul că două microbuze școlare cu copii din Mateieni trec de două ori pe zi peste acest pod. Situația gravă este recunoscută și de autoritățile locale.

„Podul este foarte vechi. De când sunt mic, așa arată acest pod. Acum 20 de ani a fost întărit, vezi Doamne, să nu cadă. În fiecare zi trec două microbuze școlare. Unul de la școala Corlăteni și unul de la școala Dimăcheni, dus-întors, cu elevi. Am insomnii din cauza acestui pod. Nu rezistă la nici trei tone jumătate”, recunoaște Marinel Moruz, primarul din Dimăcheni.

„Dacă închideam podul, rupeau oamenii bariera”

Situația este cu atât mai gravă cu cât pe acest pod trec inclusiv tractoare pentru exploatațiile agricole din zonă. Cu un deceniu în urmă, un tractor s-a prăbușit și un om a murit, după ce s-a rupt o balustradă a podului.

Autoritățile locale au anunțat Prefectura și Consiliul Județean. O comisie întrunită a stabilit că podul trebuie închis circulației. Edilul spune că nu poate face acest lucru, fiindcă ar izola satul.

„Ca recomandare, mi s-a dat interzicerea totală a circulației pe acest pod.  Dar vă dați seama ce probleme sociale cream aici dacă făceam acest lucru. Dacă închideam podul, rupeau oamenii bariera. Podul ăsta este foarte periculos”, spune Marinel Moruz.

Autoritățile locale spun că nu au bani să construiască un alt pod, fiindcă cel prezent nici măcar nu poate fi reabilitat.

 

COMMENTS