ADS
ADS
ADS
Rețea de apă construită într-o comună din apropiere de municipiul Botoșani
24/05/2023 09:13 in STIRI

O rețea de alimentare cu apă potabilă va fi construită într-o comună din apropiere de municipiul Botoșani. Este vorba de comuna Roma, care beneficiază de fonduri prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny".

În această nouă rețea de apă se vor investi peste 10 milioane de lei. De altfel, Primăria comunei Roma a lansat licitația pentru stabilirea firmei sau firmelor care vor face proiectarea și execuția lucrărilor.

"Prin prezentul proiect se propune realizarea unui sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă, cu înființarea de rețele publice în localitatea Roma, în concordanță cu prevederile Directivei Cadru Apă, respectiv rețea de alimentare cu apă în lungime totală de 19862 m, prevăzută din conducta PEHDRC cu diametre, D140mm și D110mm, o stație de clorinare pentru un debit de 5.51 l/s, șase stații de pompare apă potabilă – fiecare stație fiind echipată cu (1+1) pompe, cu sistem de operare SCADA; trei stații de pompare incendiu și zece vane de reducere de presiune", susțin reprezentanții Primăriei Roma.

Firmele interesate pot depune oferte până cel târziu pe 16 iunie.

 

COMMENTS