Legea care ar trebui să ne protejeze de șamsarii de mașini cu celebrul kilometraj dat înapoi a intrat în vigoare. Asta este vestea bună. Vestea proastă este că speranțele noastre că fenomenul ar putea fi oprit par deșarte, deocamdată. Și asta pentru că, deși se interzice modificarea kilometrajului, în lege nu există, în mod explicit, și pedepse pentru această faptă.
În România, cu greu pot fi identificate mașinile al căror kilometraj a fost măsluit. Identificarea lor presupune o procedură complicată și migăloasă, mai ales dacă nu sunt reparate în ateliere auto cu arhivă. Noua lege prevede că Registrul Auto Român are la dispoziție un an și jumătate pentru a crea o platformă informatică, unde vor fi încărcate date de la service-urile și stațiile ITP din România despre toate mașinile din țară.
"Autopass-ul" care va fi emis de inspectorii RAR începând cu finalul anului 2024 va cuprinde informații despre mașina respectivă. Astfel, noul cumpărător va ști dacă în acel caz kilometrajul a fost sau nu dat înapoi și cu acest document electronic va putea să dea în judecată sau să facă plângere pe numele vânzătorului", potrivit Observator.
Nu există o pedeapsă specificată pentru încălcarea noii legi
"Autopass-ul" nu va fi obligatoriu, dar va oferi o garanție în plus. Cât despre modificarea kilometrajului... deși este interzisă, legea nu prevede nici acum pedepse pentru asta.
Cristian Bucur, director tehnic: Este prima dată în legislația românească când un text de lege interzice explicit manipularea odometrului. În principiu, nu există în lege pedeapsă pentru așa ceva, întrucât există articole din Codul Penal care se aplică în această situație nedorită de cumpărător.
Reporter: Ar trebui să sesizați poliția?
Cristian Bucur, director tehnic RAR: Nu avem atribuții în acest sens. Prezentatorul vehiculului află despre această indicație în minus și apelează la prevederile legale.
Teoretic, în termen de 4 luni de la data intrării în vigoare a legii, ministrul Transporturilor și Infrastructurii ar trebui să emită ordinul de aplicare a legii.
Cele mai multe mașini second-hand aduse în România sunt din Germania, aproximativ 200.000 în fiecare an. Acolo, practica de a schimba kilometrajul autoturismului se pedepsește cu închisoarea, potrivit Observator.