Vremea se anunță mai rece în jumătatea sudică a țării, iar în întreaga țară, temperaturile diurne vor fi sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe, care vor afecta pe arii relativ extinse în nordul și centrul teritoriului, și doar izolat în restul zonelor. În special în nordul Carpaților Orientali, la altitudini mai mari de 1500 de metri, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare trecătoare.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, unde rafalele pot atinge 60...80 km/h, și pe alocuri, ziua, în regiunile estice. Temperaturile maxime vor varia între 8 grade Celsius în Maramureș și 20...21 de grade în Banat, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, în timp ce temperaturile minime se vor situa, în general, între 2 și 12 grade. Dimineața și noaptea, izolat în depresiunile intramontane se va forma ceață.
În nordul, estul și parțial în centrul țării, vremea va fi rece pentru această perioadă, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe pe arii restrânse, mai ales în zona montană, și doar izolat posibil în restul zonelor. În special ziua, vântul va avea intensificări în zonele montane și local în estul și sudul țării.
Temperaturile maxime vor oscila între 12...13 grade în jumătatea de nord a Moldovei, estul Transilvaniei și Maramureș, până la 24 de grade în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar temperaturile minime se vor situa în general între -2 și 8 grade. Dimineața și noaptea, izolat se va forma ceață în depresiuni, iar în Maramureș, Transilvania și Moldova, spre sfârșitul intervalului, pe arii restrânse se va produce brumă.
În Botoșani, vremea va fi rece, cu cerul închis și posibile precipitații sub formă de ploaie trecătoare, iar în zona montană vor fi condiții pentru precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Maximele termice vor varia, în general, între 10 și 15°C.
Pe timpul nopții, cerul va rămâne predominant noros și vor continua precipitațiile, iar în zona montană acestea pot fi sub formă de precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat din sector nord-vestic. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 3 și 6°C.