Într-o lume plină de provocări specifice adolescenței, Maria, o tânără în vârstă de 15 ani, se confruntă nu doar cu presiunile normale ale acestei perioade, ci și cu o afecțiune medicală gravă care a determinat o creștere neașteptată în greutate.
Oboseala continuă, dificultățile de concentrare, stările frecvente de nervozitate și creșterea rapidă în greutate au fost doar câteva dintre simptomele care i-au alarmat pe părinți. Ceea ce inițial părea a fi doar o etapă normală de creștere s-a dovedit a fi ceva mult mai serios. După numeroase vizite la specialiști, familia a aflat că Maria suferă de sindromul Cushing, cauzat de un adenom hipofizar. Pentru a-și recăpăta sănătatea, adolescenta are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală care costă 8.000 de euro. Deși suma nu este exagerat de mare, părinții fetei, oameni simpli din mediul rural, nu au posibilitatea financiară să își ajute copilul.
"Mă doare inima când o văd cât de mult suferă. Ca adolescentă, Maria este o persoană singuratică, fără prieteni. Este o fire introvertită, iar odată cu creșterea în greutate și modificarea aspectului fizic, a devenit ținta răutăților din partea colegilor de clasă și s-a autoizolat. Nu mai vrea să meargă la școală. Cu greu o conving să iasă din casă, să meargă în parc sau la cumpărături. Se fereste să fie văzută pe stradă de colegi, se îmbracă în haine largi și își trage gluga pe față", a povestit, cu lacrimi în ochi, mama Mariei, o femeie simplă din mediul rural, care are în grijă încă patru copii. Tatăl este singurul susținător financiar al familiei, muncind în agricultură pe bază de zi.
Cu toate că trăiesc într-o situație modestă, părinții Mariei au construit singuri casa în care locuiesc și depun toate eforturile pentru a-și susține copiii în școală.
"Fata noastră cea mare a început liceul în Ploiești anul acesta. Facem tot ce ne stă în putință pentru a-i asigura banii pentru navetă. În același timp, trebuie să avem grijă de sănătatea Mariei. Dacă nu va fi operată, va trebui să urmeze un tratament pe toată durata vieții, pentru a-i menține nivelul de cortizol sub control. Medicii sunt de asemenea îngrijorați de nivelurile foarte ridicate de colesterol și de gradul de steatoză hepatică, afecțiuni dezvoltate ca rezultat al obezității abdominale de care suferă. Cu toate acestea, medicii susțin că 9 din 10 copii cu diagnostic similar s-au vindecat după operație."
În ciuda situației critice în care se află, Maria este determinată să își planifice viitorul. Ea își dorește să obțină rezultate foarte bune la Evaluarea Națională și să studieze la un liceu pedagogic, dorind să devină educatoare sau învățătoare și să își dedice viața copiilor care au nevoie de sprijin didactic și emoțional.
"Din păcate, nu se poate concentra prea mult la lecții. Îi este destul de dificil să învețe, deoarece suferă de dureri de cap persistente, cauzate de problema la nivelul glandei hipofize. Singura soluție pentru ea și pentru noi ca familie este intervenția chirurgicală. Avem datorii la bănci de când am renovat casa și nu mai putem obține un împrumut. Noi ne bazăm pe campania lansată de Asociația "Salvează o inimă" și pe oamenii generoși care doresc să ajute semenii aflați în situații critice", a mărturisit Roxana, mama adolescentei.
"Cu ajutorul dumneavoastră, putem scrie un final fericit. Orice donație, oricât de mică, poate face diferența între viață și boală pentru această tânără. Prin solidaritate, putem reda Mariei speranța că își va putea urma visul de a deveni educatoare și să devină un exemplu de perseverență și determinare pentru toți copiii care se confruntă cu dificultăți", a subliniat Vlad Plăcintă, președintele Asociației "Salvează o inimă".
Pentru donații din partea companiilor, vă rugăm să accesați link-ul: https://salveazaoinima.ro/maria-tanase/
Detalii pentru transfer bancar:
- Denumire entitate: Asociația "SALVEAZĂ O INIMĂ"
- CIF: 31015982
- Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
- Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
- Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
- Cod SWIFT: BTRLRO22
- Cod BIC: BTRL
- Banca: Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să menționați în detaliile plății numele "MARIA TANASA" pentru a vă asigura că donația ajunge la destinatarul potrivit.