Catacombele din subteranul municipiului Botoșani reprezintă unele dintre cele mai misterioase vestigii medievale din nordul Moldovei. Se presupune că acestea se întind pe kilometri întregi și fac legătura între diferite zone ale orașului cu Mănăstirea Popăuți, ctitoria lui Ștefan cel Mare de la finele secolului al XV-lea. Centrul Vechi al orașului este împânzit de aceste galerii subterane, construite pe două sau trei niveluri. Nu de puține ori caldarâmul din Centru s-a lăsat din cauza beciurilor ascunse sub el.
Astfel, au fost demolate mai multe prăvălii evreiești din Centrul Vechi, iar când s-a sapat pentru fundație, constructorii au dat peste un labirint de beciuri din cărămidă și piatră, care se întindea pe trei niveluri. Săpând în adâncime pentru fundația blocurilor, aceștia au dat peste o rețea întunecată de catacombe asemenea unui tunel. Galeriile, extrem de lungi, erau folosite de negustorii vremii pe post de cameră frigorifică, potrivit Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani.
Potrivit Adevărul.ro, rețeaua de tuneluri a fost descoperită în anii comunismului, atunci când s-au dărâmat casele din cartierele vechi ale Botoșaniului pentru a fi construite blocuri muncitorești. Muncitorii din acea perioadă au împrăștiat cele mai multe legende privind aceste tuneluri. Săpând fundația blocurilor, au dat peste o rețea întunecată de catacombe asemenea unui labirint. Mulți dintre ei s-au speriat, zgomotul curenților de aer care trecea prin ele i-a făcut să creadă că sunt bântuite. Au aruncat uneltele și au fugit, fiind cu greu convinși să se întoarcă. Cele mai multe catacombe au fost descoperite în zona Centrului Istoric al orașului, zonă comercială încă din evul mediu și inima vechiului târg medieval. Din acel moment, acestea au fost abandonate și astupate.
Din loc în loc, aceste vechi tuneluri își fac simțită prezența. În repetate rânduri, asfaltul cedează inclusiv în zone precum Împărat Traian sau chiar Bucovina, scoțând la iveală beciuri sau tuneluri adânci cu arcade din cărămidă. Existenta lor este atestată de numeroase intrări, astăzi astupate, dar nimeni nu știe cât de vechi sunt și mai ales pe ce suprafață se întind. Au fost vehiculate numeroase ipoteze. Unii spun că acestea ar data din timpul invaziilor tătărești, secolul al XIII-lea, târgul Botoșaniului având o vechime considerabilă.
Oamenii ar fi săpat aceste tuneluri pentru a ieși în siguranță departe de hoardele care atacau târgul. Alții sunt de părere că acestea ar fi fost create în timpul lui Ștefan cel Mare, tot pentru a scăpa localnicii de tătari. Tunelurile ar pleca din Centrul Istoric și s-ar opri în curtea Mănăstirii Popăuți, singurul loc fortificat din zonă. Se spune că aceste tuneluri erau atât de late încât oamenii ar fi putut fugi și ascunde vite, provizii. Sunt și cei care susțin că acestea ar fi de fapt beciuri interconectate din secolul al XVII-lea.
