ADS
ADS
ADS
11 persoane reținute și patru puse sub control judiciar după perchezițiile DNA de la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani
Published on 14/12/2023 10:49
STIRI

11 persoane, printre care se numără fostul manager al Spitalului Județean Botoșani, Doina Caba, directorul îngrijirii, medici șefi, asistenți șefi și alți funcționari din spital, au fost reținute, iar alte patru au fost plasate sub control judiciar în urma perchezițiilor efectuate de către DNA la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani.

Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar privind infracțiuni de corupție în perioada 2018-2023, axat pe fraudarea unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante. Procurorii anticorupție au extins investigația și asupra sediului județean al PSD și domiciliilor unor persoane fizice.

Șpăgile pentru angajarea la Spitalul Județean se pare că ajungeau între 2.000 de euro și 15.000 de euro, potrivit surselor G4Media. Spitalul Județean este subordonat Consiliului Județean Botoșani.

Fostul director al Spitalului Județean Botoșani, Doina Caba, și alți angajați ai instituției au fost chemați la DNA Suceava pentru audieri în dosarul angajărilor ilegale în urma perchezițiilor care au avut loc miercuri dimineață. Mai mulți medici, asistenți și personal administrativ au fost implicați în procedura de audieri.

Monica Adăscăliței, actualul director al Spitalului Județean Botoșani, a pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele solicitate pentru desfășurarea anchetei.

Perchezițiile au avut loc în 92 de locații situate pe raza județelor Botoșani și Iași, inclusiv la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor instituții publice, precum Consiliul Județean Botoșani, Spitalul Județean Botoșani, PSD Botoșani și Primăria Săveni.

Investigațiile sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție în contextul fraudării concursurilor de ocupare a unor posturi vacante din perioada menționată.

 

Comments