ADS
ADS
ADS
Probleme la frontieră pentru doi parlamentari din Botoșani, care s-au prezentat într-o mașină furată: Am crezut că este o farsă
Published on 17/12/2023 17:10
STIRI

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, care a demisionat în contextul scandalului „azilelor groazei”, a fost surprins la frontieră într-o mașină furată, conform informațiilor furnizate de SURSAZILEI. Totul s-a întâmplat ieri seară la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, în județul Iași.

În jurul orei 20:30, s-a prezentat la verificările de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un autoturism marca Audi A6 (fabricat în 2009), înmatriculat în România. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul respectiv figurează cu alertă în SIS-bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Belgia la data de 05.01.2016.

În autoturism se aflau Marius Budăi și Dan-Constantin Șlincu, ambii membri ai Parlamentului României. Cei doi au prezentat la controlul de frontieră pașapoarte diplomatice.

Autoturismul este înmatriculat în România din anul 2015, pe numele lui Șlincu.

În acest caz, polițiștii de frontieră au deschis dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire, iar mașina a fost confiscată și dusă la sediul PTF Sculeni, informează SURSAZILEI.

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că mașina furată în care a fost surprins la frontiera Sculeni a fost cumpărată din România și a mai trecut prin vamă fără a avea însă probleme până acum.

„Eram pasager în mașina colegului meu. Mă întorceam de la Chișinău, de la o acțiune. Cu surprindere am aflat că este furată. Am crezut că este o farsă”, a declarat Marius Budăi.

Fostul ministru al Muncii a precizat că Dan-Constantin Șlincu este cumpărător de bună-credință.

„Colegul meu are toate actele. A cumpărat mașina în 2015 de la o persoană din Galați. Este cumpărător de bună-credință, el este păgubit în această chestiune. Nu este prima dată când iese cu mașina din țară. Vă dați seama câți ani sunt de când a cumpărat-o?”, a mai spus Budăi.

 

Comments