ADS
ADS
ADS
Alertă meteo! Județul Botoșani intră sub Cod Galben
Published on 04/02/2024 10:32
STIRI

Meteorologii au emis, duminică, o alertă Cod Galben pentru mai multe județe ale țării, inclusiv Botoșani. Avertismentul este valabil în intervalul 5 februarie, ora 08 – 5 februarie, ora 22.

Pe parcursul zilei de luni (5 februarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 70…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei și sudvestul Munteniei viteza vântului va atinge 65…75 km/h. În Crișana, Maramureș, Dobrogea, local în Banat și Moldova și în restul Olteniei și Munteniei vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.

În zona de munte temporar vor fi precipitații moderate cantitativ (15....20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1700 m va ninge viscolit. La munte vântul va continua să prezinte intensificări și în zilele următoare, iar local și temporar și în restul teritoriului, dar la viteze mai reduse.

 

Comments