Zeci de patroni din județul Botoșani au fost sancționați de inspectorii muncii în urma unor controale care au avut loc în luna ianuarie, în domeniul Securității și Sănătății în Muncă.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, au fost efectuate controale la un număr de 52 agenți economici, din care au fost sancționați 39, au fost constatate 89 de neconformități și au fost dispuse 94 de măsuri, fiind aplicate 4 amenzi în valoare de 28.000 de lei și 82 de avertismente.
„Cele mai des întâlnite deficiențe în cadrul acțiunilor de control au fost: lipsa fișelor tehnice de securitate; lipsa verificărilor periodice ale instalațiilor electrice la termenele stabilite de reglementările tehnice din domeniu; neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor și a examenului medical periodic; semnalizare incompletă; neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională, precum și măsurile de prevenire; căi și ieșiri în caz de urgență parțial blocate; lipsa evaluării riscurilor de accidentare și de îmbolnăvire profesională”, precizează ITM.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoșani, în cadrul domeniilor Sănătate și Securitate în Muncă și Relații de Muncă în cursul lunii ianuarie 2024, este de 40.500 lei.