Cea mai mare bază sportivă privată din Botoșani va fi demolată. Este vorba de baza sportivă construită la Hudum de firma Solution BM Invest SRL, cunoscută ca baza sportivă "Junior".
Cele două terenuri de fotbal, cu gazon sintetic, urmează să fie demolate, ca urmare a faptului că nu există autorizație de construcție. Baza a fost construită în 2018, sub linia electrică de înaltă tensiune, iar Delgaz Grid SA nu permite realizarea unor astfel de investiții sub rețeaua electrică.
Prin urmare, Transelectrica a solicitat Primăriei Curtești să demoleze construcțiile. Administrația din Curtești a deschis o acțiune în instanță, iar acum trei ani și jumătate, în august 2020, instanța s-a pronunțat în favoarea demolării bazei sportive.
După alți doi ani, Primăria Curtești a solicitat unui executor să pună în aplicare hotărârea judecătorească, însă demersul nu a avut finalitate.
Acum, primarul din Curtești, Maricel Anton, a anunțat că deschide o nouă acțiune în instanță pentru ca aceasta să decidă că toate costurile de demolare să revină firmei care a realizat investiția.