ADS
ADS
ADS
Burse pentru opt eleve-mămici din Botoșani. Minorele au născut, dar s-au reîntors la școală
Published on 15/02/2024 12:22
STIRI

Mai multe eleve din județul Botoșani primesc burse în valoare de 700 lei din partea statului pentru că, deși au devenit mame, nu au renunțat la școală, au declarat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Este vorba despre opt fete, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care au revenit la studii după ce au născut.

Elevele provin de la diverse instituții de învățământ din județul Botoșani, printre care Școala Profesională Specială "Ion Pillat" - Dorohoi, Școala Gimnazială Nr. 1 - Dobirceni, Școala Gimnazială Nr. 1 - Albești, Liceul Tehnologic - Todireni, Liceul Tehnologic "Elie Radu" - Botoșani, Liceul Tehnologic "Alexandru Vlahuță" - Șendriceni, Liceul Dimitrie Cantemir - Darabani și Colegiul Național "Grigore Ghica" - Dorohoi.

Aceste burse sunt acordate elevelor din învățământul preuniversitar de stat care au fost reintegrate într-o unitate de învățământ, frecventează cursurile de zi și au copii în întreținere.

Pentru a primi aceste burse, părinții sau reprezentanții legali trebuie să depună la unitatea de învățământ o cerere și un certificat de naștere pentru copilul sau copiii aflați în întreținerea mamei minore.

Bursa pentru mamele minore poate fi cumulată cu toate tipurile de burse și se acordă pe toată durata cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii examenelor naționale. Însă, bursierele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă. Decizia de retragere a bursei în aceste situații se aplică de către director, la propunerea Comisiei de management al burselor.

 

Comments