Tragedie într-o familie din județul Botoșani. Un copilaș de numai patru ani a murit înecat într-o groapă cu apă ce se afla în curtea bunicului său.
Nefericitul eveniment a avut loc în localitatea Tudor Vladimirescu din comuna Albești, descoperirea șocantă fiind făcută chiar de bunic. Băiețelul se afla în grija bunicilor, întrucât părinții erau plecați la muncă în străinătate, iar la un moment dat, bunicul a observat că nepotul lipsește și a mers să-l caute.
L-a găsit după aproape o oră într-o groapă cu apă. Alertat, a sunat la 112 și a cerut sprijinul cadrelor medicale. Mai multe echipaje medicale au fost direcționate la fața locului și, în ciuda manevrelor de resuscitare, micuțul, care era în șoc hipotermic, nu a mai putut fi salvat.
La fața locului au ajuns și polițiștii, care au deschis o anchetă în acest caz.