O fostă fabrică din zona industrială devine magazin și depozit
07/03/2024 11:32 in STIRI

O fostă fabrică din municipiul Botoșani se transformă în magazin și depozit. Este vorba despre fosta fabrică Vinalcool din zona industrială, situată pe strada Manolești Deal nr. 21, unde compania SC Galicom Botoșani SRL va face o investiție consistentă.

Aceasta a depus deja documentația pentru Planul Urbanistic de Detaliu la Primăria Botoșani, pentru „construirea unei hale metalice cu destinația de depozitare a produselor alimentare și industriale”. Suprafața terenului este de 11.034 de metri pătrați, iar hala va avea o suprafață de 3.024 mp.

În prezent, pe amplasament există un pavilion administrativ cu o suprafață construită de 154,11 mp și un post trafo cu o suprafață construită de 27,38 mp. Amplasamentul dispune de următoarele utilități edilitare: rețea de apă, rețea de canalizare, rețea de gaz și rețea de energie electrică.

Hala metalică destinată depozitării va avea un acces controlat din strada Manolești Deal, iar pe lângă drumul din cadrul sitului vor fi amenajate 14 locuri de parcare destinate angajaților.

„Investiția va îmbunătăți aspectul arhitectural al amplasamentului, iar societatea comercială care își va desfășura activitatea va oferi noi locuri de muncă și noi oportunități prin accelerarea dezvoltării din zonă”, se arată în memoriul către Primărie.

 

COMMENTS