Noi percheziţii făcute, astăzi dimineaţă, la Botoşani. Acuzaţii de evaziune fiscală
07/03/2024 11:36 in STIRI

Noi percheziţii sunt făcute, joi dimineaţă, în judeţul Botoşani într-un dosar de evaziune fiscală. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pun în aplicare 60 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș, Galați, Brașov, Prahova, Alba, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Suceava, Iași, Botoșani, Timiș, Sălaj, Satu Mare, Bihor, precum și în municipiul București.

Acțiunea are loc în cadrul unui dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Potrivit polițiștilor, în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 august 2019, o societate comercială din județul Mureș ar fi înregistrat pe conturile de cheltuieli facturi fără conținut economic real, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA.

Prejudiciul cauzat bugetului statului este estimat, până în prezent, la 750.000 de lei.

Acțiunea este desfășurată cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Galați, Brașov, Prahova, Alba, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Suceava, Iași, Botoșani, Timiș, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Dolj, Mehedinți, Călărași și Giurgiu.

 

COMMENTS