O firmă de transport din Botoșani a lansat în exploatare primul autobuz electric care va efectua curse intra-județene. Societatea comercială Lyk SRL a achiziționat, în baza unui proiect cu finanțare europeană, un autobuz electric cu o capacitate de 56 de locuri, dintre care 24 pe scaune și restul în picioare. Mijlocul de transport, al cărui preț este de 350.000 de euro, efectuează curse pe traseele Botoșani-Costești sau Botoșani-Corni. Mașina are o autonomie de 300 de kilometri.
„Este o mașină foarte bună, dar nu putem asigura decât curse mai mici, în județ”, susține patronul societății Lyk, Ilie Slabu.
Proiectul “Modernizarea flotei societății SC LYK SRL prin achiziția de active” a fost eligibil pe axa 4 a Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, intitulat „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și consecințelor sale sociale și pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei”.