Două femei și un bărbat din Botoșani, răniți într-un accident. Șoferul a adormit la volan
24/03/2024 15:58 in STIRI

Două femei și un bărbat din județul Botoșani au fost răniți într-un accident rutier după ce șoferul a adormit la volan, iar mașina în care se aflau s-a izbit de un camion.

Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă dimineață, pe DN 17, în comuna suceveană Poiana Stampei. Mircea, în vârstă de 74 de ani, din Botoșani, circula cu un Nissan dinspre Vatra Dornei către Bistrița.

Când a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, acesta a adormit la volan, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule care tracta semiremorca, condus de Dumitru, în vârstă de 64 de ani, din comuna Verești, care se deplasa regulamentar din sens opus.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului, a ocupantei locului dreapta față a acestuia, Mariana, în vârstă de 69 de ani, din municipiul Botoșani, cât și a ocupantei locului stânga spate din autoturism, Daniela, în vârstă de 59 de ani, tot din Botoșani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Polițiștii fac cercetări pentru vătămarea corporală din culpă.

 

COMMENTS