Ordinul Ministrului Educației privind aprobarea Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, și în servicii de educație timpurie complementare, precum și Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2024-2025 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, și în servicii de educație timpurie complementare, a fost publicat, anunță printr-un comunicat Inspectoratul Școlar Botoșani.
Înscrierile vor începe la data de 27 mai 2024 și se vor încheia la data de 14 iunie 2024. Documentația și detaliile privind înscrierile vor putea fi consultate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. În perioada 20-24 mai 2024 vor fi reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și urmează să o frecventeze și în anul școlar următor.
În timpul perioadei de înscrieri și până la finalizarea acestora, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani va fi disponibil un număr telverde, unde părinții vor putea suna pentru a primi, gratuit, informațiile necesare pentru înscrierea copiilor. Numărul de telefon telverde, data de la care acesta este funcțional și programul de funcționare vor fi comunicate în timp util.
„Încurajez familiile să se informeze din timp despre procesul de înscriere și să pregătească toate documentele necesare. Știu că părinții sunt interesați de educația timpurie a propriilor copii și le doresc succes în acest nou capitol al vieții lor!”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector general al IȘJ Botoșani.