Patru drumuri de la periferia municipiului Botoșani vor fi modernizate în perioada imediat următoare, în cadrul unei proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Este vorba de două drumuri comunale și două drumuri sătești din comuna Curtești, care vor fi refăcute cu peste 13 milioane de lei.
Cel mai important drum este cel care face legătura dintre drumul european E58 și Mănăstirea Agafton, având o lungime de 2,66 kilometri. De asemenea, vor fi modernizate două drumuri din Curtești și unul care leagă localitățile Orășeni Deal și Orășeni Vale.
„Lungimea totală de kilometri de drum propuși pentru modernizare prin prezentul proiect este de 7,056 km, din care drumuri comunale în lungime de 5,315 km și drumuri sătești în lungime de 1,741 km”, susține primarul comunei Curtești, Maricel Anton.
Acesta spune că ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat în cursul zilei de luni și că amplasamentul va fi predat în cursul zilei de marți. Contractul prevede un termen de execuție de 12 luni.
Constructorul este o firmă din Botoșani, care a fost contestată imediat după anunțarea câștigătorului licitației.