Amplă acțiune cu polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră, la Dorohoi. Amenzi, haine și țigări confiscate
29/03/2024 14:45 in STIRI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla, alături de jandarmi și polițiști de frontieră, au organizat în data de 28 martie o acțiune cu efective mărite în zona de competență. Scopul acesteia a fost menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și identificarea conducătorilor auto care se urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive sau drogurilor.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane, dintre care 36 au fost atenționate cu privire la modul de comportament.

Totodată, au fost controlate 133 de autovehicule, iar 43 dintre conducătorii auto au fost sancționați contravențional pentru încălcarea normelor rutiere, cu amendă în valoare totală de peste 3.000 de lei.

De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni au fost confiscate bunuri în valoare de 3.500 de lei, constând în peste 100 de articole de îmbrăcăminte și aproximativ 400 de țigarete de proveniență Duty Free, transmite Inspectoratul de Poliție Județean.

 

COMMENTS