Polițiștii botoșăneni desfășoară activități pentru localizarea unei minore de 12 ani, din municipiul Botoșani, care ieri, 29 martie a.c., în jurul orei 07:30, a părăsit domiciliul pentru a se deplasa la unitatea de învățământ din aceeași localitate, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Maxim Natalia are următoarele semnalmente: 1,50 m înălțime, 40 kg, ochi căprui, păr șaten lung până la nivelul pieptului.
Vestimentație: geacă de culoare gri deschis, pantaloni jeans albastru deschis, adidași albi, ghiozdan de culoare bleu.
Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
Update: Minora de 12 ani, dată dispărută de familie, a fost găsită în cursul nopții, pe o stradă din municipiul Botoșani. Natalia a fost internată la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență.
”Din primele verificări a reieșit faptul că nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care aceasta a părăsit domiciliul”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.