Direcția Servicii Publice – Botoșani organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale vacante de execuție de tehnician veterinar.
Dosarele de înscriere la concurs se depun până la data de 19 aprilie la sediul Direcției Servicii Publice – Botoșani, situat pe Pietonalul Transilvaniei nr. 2 (Piața centrală – Hala de carne la etaj), la Compartimentul Resurse Umane.
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și ocupării funcției contractuale de execuție de Tehnician veterinar din cadrul Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Botoșani de la Serviciul Intervenții Edilitare sunt următoarele: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat în domeniul veterinar sau certificat de absolvire a cursurilor cu profil veterinar, certificat/document privind cunoștințele de operare PC, permis de conducere categoria B. Nu se cere vechime, însă se solicită o recomandare de la ultima instituție de învățământ absolvită (în cazul absolvenților), respectiv o recomandare de la unul dintre locurile de muncă unde candidatul a fost angajat mai mult de 6 luni (în cazul persoanelor salariate).
Proba scrisă este programată pe 26 aprilie, iar interviul pe 7 mai.