Nouă tentativă de fraudă care foloseşte numele şi imaginea unui ministru: Recomandăm tuturor să fie extrem de vigilenţi în faţa acestor acte de înşelăciune
18/04/2024 09:01 in STIRI

Mesajele de pe rețelele sociale care se folosesc, în mod fraudulos, de imaginea unor persoane cunoscute publicului larg pentru a face investiții, rămân modalitatea preferată a infractorilor cibernetici.

Ministerul Energiei atrage atenția, miercuri, asupra unei noi tentative de fraudă care folosește numele și imaginea ministrului Sebastian Burduja și chiar o semnătură a acestuia. A fost construită o pagină de socializare care promite câștiguri uriașe în schimbul unei sume de bani investite.

„Atragem atenția cu privire la o nouă tentativă de înșelăciune care folosește imaginea și numele Ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Recent, am identificat o pagină falsă care promite câștiguri uriașe peste noapte în schimbul unei sume de bani investite. Mai grav, această pagină conține și o semnătură falsă a ministrului”, au transmis, miercuri, reprezentanții Ministerului Energiei.

„Recomandăm tuturor să fie extrem de vigilenți în fața acestor acte de înșelăciune și să raporteze imediat paginile de acest gen platformelor corespunzătoare. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, va formula și de această dată o plângere penală la DIICOT împotriva persoanelor care au creat și publicat pe internet acest conținut înșelător și fals”, au mai transmis oficialii ministerului.

Ministerul Energiei a anunțat, săptămâna trecută, că a fost depusă plângere penală la DIICOT după ce imaginea și vocea ministrului Sebastian Burduja au fost folosite ilegal într-un videoclip deepfake și într-un articol fake news, care susțin „în mod fals promovarea de către ministrul Energiei a unei platforme investiționale create de două companii, cu promisiunea unor câștiguri financiare pentru cetățeni”.

„Românii ar trebui să fie precauți în accesarea platformelor care promit profituri uriașe peste noapte”, afirma atunci Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei nu este singurul al cărui imagine a fost folosită. Recent, imaginea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost folosită pentru a promova o fictivă vânzare de acțiuni la o companie, potrivit Realitatea.net.

 

COMMENTS