Bătaie de joc cu bani cheltuiți pe școli și grădinițe fără copii din județul Botoșani. În unele clădiri se mai fac praznice și cumetrii
18/04/2024 09:17 in STIRI

 

Milioane de euro au fost cheltuite în zadar de către autoritățile locale din România, din fonduri provenite de la Banca Mondială sau de la guvern, pentru construirea și reabilitarea școlilor fără elevi. Numai în județul Botoșani există cel puțin 22 de astfel de școli, finanțate și închise din lipsa de elevi, scrie adevarul.

Scăderea populației, în special în mediul rural, este o problemă care afectează întreaga țară, dar mai ales comunele din nordul Moldovei, unde exodul accelerat al tinerilor a lăsat satele aproape pustii. Îmbătrânirea populației și migrația masivă în străinătate a tinerilor a lăsat școlile fără elevi.

Conform datelor oficiale, în aproximativ 13 ani, populația școlară s-a redus cu peste 14.000 de elevi. În ciuda acestor realități evidente, autoritățile locale din comunele botoșănene continuă să investească sume importante în reabilitarea școlilor aproape goale. Există chiar situații în care școli sau grădinițe au fost reabilitate după închiderea lor din lipsa de elevi.

Reabilitarea școlilor s-a făcut în multe comune fără o strategie bazată pe date statistice sau pe evoluția demografică. Deși era evident că nu mai existau elevi în clase, autoritățile rurale au ales să construiască școli modulare cu fonduri de la Banca Mondială. Multe dintre acestea s-au închis deja din lipsa de elevi. Un exemplu este comuna Gorbănești, unde s-au construit două școli într-un singur sat, Bătrânești, cu mai puțin de 200 de locuitori și aproape deloc elevi.

Școala de pe culmea denumită de localnici "Ciornei" a fost construită în 2014 și închisă după câțiva ani. Cea de-a doua școală, din Bătrânești, construită în 2004, a rezistat puțin mai mult, dar și-a închis și ea porțile, deoarece în sat mai existau doar câțiva elevi arondați școlii din centrul comunei.

În satul vecin, Socrujeni, cu aproximativ 500 de locuitori, o școală cu etaj a fost reabilitată, dar doar două clase din ciclul primar și o grupă de grădiniță au fost folosite. Restul sălilor au rămas goale.

O situație similară se întâlnește și în comuna Durnești, unde trei școli modulare din cătune, construite cu fonduri de la Banca Mondială în anii 2000-2010, s-au închis treptat. În total, peste 22 de școli finanțate de la Banca Mondială sunt deja închise în Botoșani.

Există chiar situații paradoxale, în care școli au fost reabilitate după închiderea lor. De exemplu, în comuna Havârna, cătunul Gârbeni, o grădiniță a fost reabilitată după închiderea sa din lipsa preșcolarilor. Clădirea, foarte veche, a fost închisă definitiv în 2017, iar un an mai târziu autoritățile au început să o reabiliteze cu 60.000 de euro.

O altă situație similară este școala primară din satul Puțureni, comuna Coțușca. Reabilitată începând din 2018, cu fonduri guvernamentale, școala nu a mai fost inaugurată niciodată, deoarece a rămas fără elevi. Ultimii 14 elevi au fost relocați la școala centrală din Coțușca, iar clădirea reabilitată cu 180.000 de euro a rămas nefolosită.

În aceste școli abandonate dar reabilitate încep să se desfășoare alte activități. De exemplu, la Coțușca, școala va fi transformată în centru pentru vârstnici, în timp ce la Durnești, în fostele școli modulare făcute cu bani de la Banca Mondială, se organizează praznice și evenimente festive.

 

 

COMMENTS