Focuri de armă după o urmărire ca-n filme, la Botoșani! Un tânăr a fost rănit, încercând să scape de poliție. Ce avea în mașină
21/04/2024 09:35 in STIRI

S-au tras focuri de armă după o urmărire ca-n filme în noaptea de sâmbătă spre duminică în județul Botoșani. Un tânăr de 25 de ani, din județul Suceava, a fost rănit după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 20 aprilie 2024, în jurul orei 24:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier, în timp ce se aflau pe strada Lt. Andrei din municipiul Dorohoi, au efectuat semnal de oprire unui autovehicul, al cărui conducător auto inițial s-a conformat, oprind autovehiculul. Însă, în momentul în care polițiștii s-au apropiat de portieră, acesta a demarat în trombă.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar pe parcursul deplasării au efectuat mai multe focuri de armă atât de avertisment, cât și înspre autovehicul, reușind prinderea sa la aproximativ 5 kilometri de locul interceptării, în localitatea Saucenița.

„În urma folosirii armamentului din dotare, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior a fost stabilită identitatea acestuia în persoana unui tânăr de 25 de ani din județul Suceava. Totodată, în urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate 93 de butelii cu agent refrigerant, de proveniență ucraineană, fără documente. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată și vătămare corporală din culpă. Starea tânărului este stabilă, fiind sub observația cadrelor medicale”, precizează polițiștii.

 

COMMENTS