Sâmbăta Mare este ultima zi dinaintea marii sărbători a Paștilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi și să facă ultimele retușuri la hainele noi pe care cei din familie urmează să le îmbrace în zilele de Paști. În Sfânta și Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la iad, semnificând ‘Prima Înviere’ a lui Adam și biruința asupra morții.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paști nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paștilor, este aceea de a-și primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămașă nouă, cusută în mod special, iar bărbații măcar o pălărie nouă.

Momentul ritual al făcării pascale, în Sâmbăta Paștilor, amplasat și în Joia Mare, capătă frecvent valențe magice deosebite, prin plasarea într-o cosmogonie originală a gospodinei: fie că trimite la nașterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se dă aluatului), femeia căpătând astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebită, care poate să fie valorificată și în gospodărie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semănarea vegetației din grădină în această zi, pasca specială realizată pentru vite etc.).

Cel de-a doilea mare moment ritual este dat de ajunul marii sărbători. Este noaptea când se deschid cerurile, când ard comorile și când, în general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasă.

Sâmbătă seara fiecare gospodină își pregătește cu grijă coșul ce urmează a fi dus la biserică pentru sfințire. În el așterne un ștergar curat și așază o lumânare albă, apoi ouă roșii, pască, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, mușchi de porc, șuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roșie fiartă, sare, câțiva căței de usturoi, o ramură de busuioc, cârnați, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

Totul se acoperă cu cel mai frumos ștergar pe care îl are gospodina, semn de prețuire a sărbătorii pascale, dar și de mândrie personală.

„În Sâmbăta cea Mare este ceva deosebit la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare”, spunea părintele Teofil Părăian într-un interviu realizat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus în 8 martie 1998, „în loc de imnul heruvimic pe care îl cunoaștem și pe care îl cântăm în zilele obișnuite când se face Sfânta Liturghie, avem o alcătuire care se cântă numai în vremea Sâmbetei celei Mari, numai în ziua Sâmbetei celei Mari, și anume: ‘Să tacă tot trupul omenesc și nimica pământesc întru sine să nu gândescă că Împăratul împăraților, Domnul domnilor se junghie și se duce să se dea de mâncare credincioșilor și merg înaintea Lui toate cetele îngerești, heruvimii cei cu ochi mulți, serafimii cei cu câte șase aripi, fețele acoperindu-și și cântând cântarea: aliluia, aliluia, aliluia”. Prin aceste cuvinte se arată semnificația Sâmbetei celei Mari, adică se arată că Cel care era în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul, nu este înmormântat întru neputință, ci este înmormântat cu bunăvoința Lui, ca o jertfă adusă de El pentru mântuirea oamenilor”.

Din ziua de sâmbătă dimineața, veșmintele preotului și acoperămintele bisericii se schimbă cu cele de culoare luminoasă, iar credincioșii finalizează pregătirile pentru sărbătoarea cea mare, Învierea Domnului.

Înainte de miezul nopții acestei zile începe slujba Învierii Domnului, Sărbătoarea sărbătorilor, cu Canonul Sâmbetei celei Mari; la începerea Vecerniei Învierii, în biserică este întuneric deplin. La miezul nopții, preotul ia lumină de la candela de pe Sfântul Altar și o dă mai departe credincioșilor, zicând de trei ori: ‘Veniți de primiți lumină!’. Apoi, cu preotul în frunte, credincioșii ies din biserică în procesiune cântând ‘Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te mărim’. Afară, preotul citește evanghelia Învierii de la Matei 28, 1-16, dă binecuvântarea și cântă pentru prima oară Troparul Învierii: ‘Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le’. Slujba continuă cu Canonul Învierii, stihirile Învierii și ale Paștilor, apoi Sfânta Liturghie.

SÂMBĂTA MARE, superstiții și obiceiuri

• în Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor și fac ultimele retușuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paști. Se sacrifică mieii.
• de Paști se spune că femeile trebuie să aibă măcar o cămașă nouă, iar bărbații măcar o pălărie.
• începând de luni și până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Înviere se schimbă hainele cu altele noi, albe.
• Dacă vrei să-ți împlinești cele mai arzătoare dorințe, nu trebuie să dormi cu nici un chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile și Domnul poate vedea și dărui înlauntrul ființei tale.
• Dacă te împiedici în timp ce te îndrepți către slujba de Înviere, se spune că vei avea un an greu și plin de încercări.
• ouăle de Paști apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.