ADS
ADS
ADS
Agafton- „mănăstirea păcii”, una dintre cele mai vechi vetre de spiritualitate ale Botoşanilor
Published on 06/05/2024 08:53
STIRI

Mănăstirea Agafton, situată în satul Agafton din comuna Curtești, județul Botoșani, se află într-o zonă pitorească, la aproximativ 8 km distanță de municipiul Botoșani. Este una dintre cele mai vechi vetre de spiritualitate ale Botoșanilor.

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, zona în care se află astăzi Mănăstirea Agafton era acoperită de pădure. Ieromonahul Agaton (popular Agafton), provenind de la o mănăstire situată „peste deal”, pe care Al. H. Simionescu o identifica cu Mănăstirea Doamnei, ctitorită de Elena Rareș și dispărută astăzi, s-a retras ca pustnic împreună cu doi ucenici în pădurile din apropiere, unde câțiva călugări duceau o viață de nevoință. Acolo a trăit ca sihastru timp de zece ani, dedicându-se postului și rugăciunii, devenind un duhovnic vestit în Ținutul Botoșanilor.

Conform unei legende relatate de stareța mănăstirii, sihastrul Agafton s-a sprijinit într-o zi de un stejar masiv din pădurea Baisa, și din interiorul lui a auzit glasuri îngerești cântând Troparul “Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”. Inspirat de această experiență, el a construit o biserică din trunchiul acelui copac.

Schitul fondat de Agafton a avut o comunitate de călugări în prima parte a secolului al XIX-lea. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Agafton s-a extins, devenind ulterior una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din Moldova. Aici au trăit ca monahi numeroase fiice și văduve de boieri, provenind din familii cu un rol important în istoria țării.

De asemenea, poetul Mihai Eminescu a petrecut zile întregi în acest așezământ monahal, surorile mamei sale, precum și o verișoară a poetului găsindu-și aici locul de veci: Olimpiada, Fevronia, Sofia și Velisaria. Olimpiada a fost o perioadă stareță a Mănăstirii și are mormântul lângă Biserica veche. În anul 2002, cu sprijinul autorităților din Botoșani, maicile de la Mănăstirea Agafton au ridicat în curtea mănăstirii un mic monument, cu bustul poetului botoșănean, conform informațiilor furnizate de Centrul Județean de Informare și Promovare Turistică Botoșani.

 

Comments