ADS
ADS
ADS
Inconștiență maximă! Doi botoșăneni, prinși la volan fără permis
Published on 19/05/2024 11:05
STIRI

Doi botoșăneni au fost prinși la volan deși nu aveau permis. La data de 18 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Mileanca.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme, din luna aprilie a.c.

Polițiștii fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 24 C, din comuna Rădăuți Prut, un autovehicul condus de un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie dispuse măsuri legale, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

 

 

Comments