Casa Județeană de Pensii Botoșani a scos la concurs un post de execuție, contractual pe perioadă determinată, de consilier debutant. Postul este disponibil pentru perioada: iunie 2024 – 31 august 2024. Condiţiile specifice sunt următoarele: studii universitare de licență absolvite cu diplomă în domeniul: științe economice, științe inginerești, științe juridice, științe administrative; precum și în domeniul de licență: matematică, fizică sau informatică. Nu este necesară vechime în specialitatea studiilor. Dosarele de concurs se depun pe 20 și 21 mai.
Selecţia constă în parcurgerea a trei etape, astfel: prima etapă constă în verificarea eligibilității administrative a dosarelor – proba eliminatorie.
Etapa 2 – (proba scrisă) – va fi susținută în data de 30.05.2024. Această probă este, de asemenea, eliminatorie, la proba scrisă urmând a participa persoanele care au obținut calificativul "admis" la selecția dosarelor. Proba scrisă constă în rezolvarea unor teste-grilă.
Etapa a treia constă într-un interviu, care presupune verificarea cunoștințelor, competențelor și abilităților necesare îndeplinirii atribuțiilor postului. Interviul se susține într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.