ADS
ADS
ADS
Ce a găsit un bărbat din Botoșani la aproape 30 de centimetri sub pământ. A sunat imediat la 112
Published on 30/05/2024 14:12
STIRI

Un proiectil perforant a fost descoperit, joi, pe un câmp de la marginea localității Răchiți. Muniția a fost găsită chiar de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în timpul unei ședințe de pregătire ce presupune efectuarea unor operațiuni de cercetare, detectare, dezgropare, identificare, ridicare, transport și depozitare.

Aceasta era îngropată în pământ, la aproximativ 30 de centimetri adâncime, fiind detectată cu aparatură specifică. Pirotehnicienii au stabilit că este vorba despre un proiectil perforant, calibru 23 mm, în perfectă stare de funcționare. Acesta a fost ridicat, transportat și depozitat în siguranță, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus.

Muniția neexplodată este foarte periculoasă, iar de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice care par a fi proiectile, grenade, bombe, cartușe sau alte asemenea obiecte.

În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru a improviza unelte sau ornamente.

Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis, deoarece o astfel de acțiune poate provoca explozii.

Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă, care ridică suspiciunea că ar putea fi elemente de muniție neexplodată.

 

Comments