Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Corlăteni au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Corlăteni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Anunțul a fost făcut de Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Se pare că bărbatul, la data de 30 noiembrie a.c., ar fi pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de peste 1.000 de lei. După administrarea probatoriului, s-a decis efectuarea a trei mandate de percheziție domiciliară la imobilele aparținând persoanei bănuite sau folosite de aceasta.
După perchezițiile efectuate, bărbatul a fost condus la sediul poliției, iar față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.