O tânără de 24 de ani, originară din Botoșani și studentă la Facultatea de Litere din Iași, și-a pierdut viața în urma unui infarct suferit în timp ce se afla într-un tramvai din Iași. Incidentul s-a petrecut la scurt timp după ce tânăra urcase în mijlocul de transport în stația din Piața Unirii.
Martorii au relatat că i s-a făcut rău la doar câteva minute după ce a urcat în tramvai. Un trecător a intervenit imediat și a început manevrele de resuscitare până la sosirea unui echipaj SMURD, care a preluat-o pentru îngrijiri medicale.
Potrivit medicului Diana Cimpoeșu, coordonator al UPU-SMURD Iași, inima tinerei a fost repornită, însă activitatea cardiacă a rămas extrem de slabă. „Necropsia va arăta exact ce s-a întâmplat. Am avut foarte puțin timp în care activitatea cardiacă a fost prezentă pentru a putea stabili un diagnostic precis. Avea o activitate cardiacă redusă, iar inima s-a oprit din nou. Am efectuat resuscitarea pentru a treia oară, însă, din păcate, nu am mai reușit să o salvăm”, a declarat medicul.
Tânăra a fost transportată la spital, dar a decedat ulterior. Trupul acesteia a fost trimis la medicii legiști pentru efectuarea necropsiei, care urmează să stabilească exact cauza decesului.
Cazul a șocat comunitatea universitară și botoșănenii, care au transmis mesaje de condoleanțe familiei îndoliate.