Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au identificat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Botoșani, care, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul Mihai Eminescu, a acroșat un minor angajat regulamentar în traversarea părții carosabile pe marcajul pietonal.
Ulterior, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, fiind găsit de polițiști pe o stradă din municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul nu avea efectuată inspecția tehnică periodică.
În urma incidentului, minorul nu a suferit leziuni care să necesite îngrijiri medicale, iar reprezentanții legali ai acestuia nu au depus plângere penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
”Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 990 de lei. Totodată, i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”, precizează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.