ADS
ADS
ADS
Ambulanţe cu peste un milion de km în bord şi peticite cu scoci, adevărate „capcane pe roţi” pentru pacienţii din Botoşani
Published on 19/12/2024 11:41
STIRI

Situația ambulanțelor din județul Botoșani a devenit critică, punând în pericol siguranța pacienților, a echipajelor medicale și a participanților la trafic. Majoritatea autosanitarelor din parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) sunt extrem de uzate, depășind norma de casare și kilometrajul admis, unele fiind fabricate în 2008 și 2009.

Din cele 49 de ambulanțe disponibile, peste 85% ar trebui scoase din uz, însă acestea continuă să fie folosite, cu reparații improvizate, din lipsa unor alternative. „Această ambulanţă care încă mai circulă la pacienţi are 1 milion 200 de kilometri. Bordul e acum la 9999. S-a oprit”, a declarat un ambulanțier.

Directorul tehnic al SJA, Radu Nechifor, a confirmat că multe dintre vehicule au suferit înlocuiri multiple de motoare, iar costurile de întreținere sunt tot mai mari. Conducerea SJA a solicitat 45 de ambulanțe noi, însă acestea vor fi livrate gradual, abia începând cu anul 2025.

Eduard Gurău, directorul SJA, a detaliat că sunt așteptate 17 ambulanțe de tip 4x4, 27 de tip 4x2 și un model C2. Până atunci, ambulanțele existente continuă să fie folosite, în ciuda riscurilor și a costurilor crescute de întreținere.

Regula prevede casarea unei ambulanțe uzate după șase ani de utilizare, o normă care este în mod evident încălcată la Botoșani, unde situația parcului auto pune o presiune semnificativă pe sistemul sanitar local, notează Observator.

Comments