ADS
ADS
ADS
Întâlnire de lucru între conducerea IȘJ Botoșani și directorii școlilor pentru îmbunătățirea sistemului educațional
Published on 07/02/2025 09:50
STIRI

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani s-a întâlnit joi cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județ, într-o ședință menită să eficientizeze activitatea managerială și să stabilească direcțiile de dezvoltare a sistemului educațional pentru anul școlar în curs și pentru 2025-2026.

În cadrul întâlnirii, s-au discutat măsuri esențiale pentru îmbunătățirea actului educațional. Printre acestea se numără reducerea claselor cu învățământ simultan, analiza Planului de școlarizare, consilierea elevilor pentru alegerea unui traseu educațional potrivit, cu accent pe învățământul tehnic, asigurarea unui climat de siguranță în școli, monitorizarea sănătății elevilor și implementarea unor măsuri suplimentare de protecție sanitară. De asemenea, s-au analizat rezultatele simulărilor județene și s-au discutat strategii pentru îmbunătățirea performanțelor la examenele naționale.

„Doar împreună, printr-un management al performanței corect, prin încredere și susținere reciprocă, prin consecvență și soluții realiste, putem obține o educație de calitate, pentru a sprijini elevii în vederea atingerii potențialului maxim în învățare”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector general al IȘJ Botoșani.

Comments