ADS
ADS
ADS
Doi bărbați din Botoșani prinși la pescuit prin metoda „greblare”. Acum riscă închisoarea
Published on 20/02/2025 15:10
STIRI

Doi bărbați din județul Botoșani au fost prinși în flagrant de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești în timp ce pescuiau prin metoda interzisă „greblare”. Aceasta este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani, precum și cu interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de până la 4 ani.

Incidentul s-a petrecut pe 19 februarie 2025, în jurul orei 13:10, când polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Iași au observat, pe malul drept al râului Prut, doi bărbați care desfășurau activități de pescuit ilegal. La fața locului au fost găsite două unelte de pescuit, 23 de greutăți improvizate și 38 de ancore, folosite în activitatea ilegală.

„În urma verificărilor specifice, colegii noștri au stabilit că cele două persoane sunt cetățeni români, în vârstă de 28 și 36 de ani, domiciliați în județul Botoșani. În cauză, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuit ilegal prin greblare, utilizând unelte și scule neautorizate. Bunurile folosite în activitatea infracțională au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Comments