ADS
ADS
ADS
Dalele de tramvai de pe Calea Națională vor fi scoase în acest an. Reabilitarea, cu sprijin guvernamental
Published on 28/02/2025 13:32
STIRI

Primăria Botoșani va scoate în acest an dalele de tramvai de pe Calea Națională, iar reabilitarea tronsonului ar putea beneficia de sprijinul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru a reduce cheltuielile de la bugetul local.

Reabilitarea cu sprijinul CNAIR

„În anii precedenți am reabilitat intrările în municipiul Botoșani cu sprijin de la CNAIR, care a turnat stratul de uzură pe porțiunile de drum național aflate în administrarea municipiului. Suntem în aceeași situație cu tronsonul Calea Națională, în zona Industrială, de la intersecția Sucevei-Uzinei până la Cătămărăști Deal, unde intenționăm să scoatem dalele pe care au circulat tramvaiele și să reabilităm strada cu sprijinul CNAIR. Acest ajutor ar reprezenta o economie foarte mare pentru bugetul local”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Primăria va suporta costurile pregătirii terenului

Până la turnarea stratului de asfalt, Primăria va trebui să suporte costurile scoaterii dalelor și pregătirii infrastructurii, lucrări care vor fi finanțate din bugetul alocat reparațiilor stradale.

„Îmi doresc ca anul acesta să intervenim pe acest tronson, dar aș vrea foarte mult să ne corelăm cu protocolul pe care l-am pregătit cu Secția de Drumuri Naționale Iași, pentru a economisi bani și a reabilita și alte străzi”, a mai precizat edilul.

Această inițiativă vine în contextul modernizării infrastructurii rutiere din Botoșani, după dezafectarea liniilor de tramvai.

Comments