Un tânăr de 21 de ani, din localitatea Guranda, județul Botoșani, a ajuns marți, 19 martie 2025, la spital după ce s-a automutilat, în urma unui conflict cu fosta concubină. Deși avea interdicție legală de a se apropia de aceasta, bărbatul s-a prezentat la domiciliul femeii și a provocat un scandal.
Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi încercat să își impună punctul de vedere, însă, văzând că nu își poate atinge scopul, și-a provocat o rană la mână. Ulterior, acesta s-a deplasat singur la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, unde a primit îngrijiri medicale.
Starea sa de sănătate este stabilă, însă urmează să răspundă în fața legii pentru încălcarea ordinului de protecție emis împotriva sa. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească măsurile legale care se impun.