Pentru al cincilea an consecutiv, un elev al Școlii Gimnaziale „Leon Dănăilă” Darabani va reprezenta județul Botoșani la Etapa Națională a Olimpiadei de Istorie, destinată elevilor de clasa a VIII-a.
Cimpoi Yasmina a obținut punctajul maxim, 100 de puncte, la faza județeană a Olimpiadei de Istorie, desfășurată sâmbătă, 22 martie, la Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani. Grație acestui rezultat, eleva s-a calificat la faza națională, care va avea loc la Piatra Neamț, între 14 și 18 aprilie 2025.
Colegele sale, Ștefănică Miruna și Bălan Serafim, au obținut de asemenea rezultate foarte bune. Miruna a acumulat 92 de puncte, clasându-se pe un loc care i-a adus o mențiune județeană, iar Serafim s-a situat aproape de obținerea unei mențiuni.
Profesorul coordonator, Lucian Florea, și-a felicitat elevii pentru rezultatele obținute și a transmis un mesaj de încurajare:
"Voi ați dovedit că munca, pasiunea, perseverența și dăruirea pe altarul Muzei Clio au fost răsplătite! Voi sunteți adevărate repere pentru colegii mai mici! Yasmina, noi mai avem de lucru: pregătim Etapa Națională!"
Profesorul a mai remarcat un alt rezultat de excepție: Cliveț Denisa, fostă elevă a sa, în prezent în clasa a X-a la un liceu din Darabani, s-a calificat la Olimpiada Națională de Istorie.
Performanțele obținute de elevii Școlii Gimnaziale „Leon Dănăilă” confirmă tradiția instituției în promovarea excelenței în domeniul istoriei.