Primăria municipiului Botoșani anunță că vineri, 2 mai 2025, circulația rutieră va fi restricționată temporar pe o porțiune din strada Bucovina, pentru a permite finalizarea lucrărilor de asfaltare.
Astfel, în intervalul orar 08:00 – 22:00, traficul va fi închis pe segmentul de drum cuprins între intersecțiile cu străzile Viilor și Nicolae Iorga și până la limita administrativă cu comuna Curtești.
Intervențiile programate vizează turnarea stratului de uzură, ultima etapă a lucrărilor de modernizare a arterei. Acestea completează lucrările efectuate anterior, care au inclus reabilitarea trotuarelor, amenajarea sistemului de colectare a apelor pluviale și aplicarea stratului de binder, înaintea Sărbătorilor Pascale.
Constructorul estimează că lucrările s-ar putea finaliza mai devreme decât termenul anunțat, în funcție de condițiile meteo și de ritmul de execuție, circulația urmând a fi reluată imediat ce se va permite accesul în siguranță.