Un număr de 388 de salariați ai SC Nova Apaserv SA Botoșani au beneficiat de majorări salariale în urma actualizării salariului minim pe economie, dar și în baza prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat în luna iunie 2024, valabil pentru anul 2025.
Anunțul a fost făcut de Daniela Jitărașu, director economic al societății, în cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Județean Botoșani.
„A fost actualizat salariul minim pentru 388 de salariați și s-au acordat creșteri conform contractului colectiv de muncă încheiat anul trecut în iunie 2024 pentru anul 2025”, a declarat Daniela Jitărașu.
Potrivit datelor prezentate, cheltuielile salariale ale companiei reprezintă aproximativ 40% din cifra de afaceri. Pentru anul în curs, Nova Apaserv estimează venituri totale de 115 milioane de lei, în timp ce cheltuielile se ridică la 109 milioane de lei.
Creșterile salariale au fost implementate într-un context economic tensionat, în care societatea încearcă să mențină un echilibru între costurile operaționale și necesitatea de a păstra personalul calificat.