Vremea continuă să se răcească marți, 6 mai, mai ales în nordul și nord-estul țării, unde temperaturile vor coborî sub valorile normale pentru această perioadă. În schimb, în sud se vor înregistra valori termice mai ridicate, iar în restul teritoriului, acestea se vor menține apropiate de mediile climatologice.
Meteorologii anunță o zi instabilă, cu înnorări temporar accentuate în majoritatea regiunilor. Se vor semnala averse, local torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși frecvent 15–25 l/mp și izolat pot ajunge la 30–50 l/mp.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 27 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 8 și 15 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, vremea se menține închisă, cu averse consistente și temperaturi semnificativ mai scăzute decât în mod obișnuit. În zona Bucovinei, mercurul din termometre nu va urca mai mult de 14 grade.
La Botoșani, ziua de marți aduce un cer predominant noros și ploi slabe. Maximele se vor situa între 12 și 15 grade Celsius, iar temperaturile nocturne vor coborî până la 8–9 grade. Vântul va sufla slab până la moderat, dinspre est-sud-est.
La malul mării, vremea rămâne caldă în prima parte a zilei, însă sunt posibile ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 40–50 km/h. Temperaturile maxime vor varia între 18 și 21 de grade, iar cele minime între 12 și 15 grade Celsius.