Un scandal de proporții zguduie municipiul Dorohoi, după ce o femeie internată la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Casa Elena” a murit în condiții suspecte. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de omor, după ce, în luna aprilie 2025, a fost exhumat cadavrul femeii pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului survenit în ianuarie.
În paralel cu cercetările privind moartea pacientei, procurorii au extins ancheta și asupra funcționării centrului, în urma unei percheziții efectuate la sediul instituției. Ancheta scoate la iveală acuzații extrem de grave, care vizează inclusiv activitatea de control desfășurată acolo de Agenția Județeană pentru Plăți și Asistență Socială (AJPAS) Botoșani.
Într-un al doilea dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sunt cercetate următoarele infracțiuni:
- Evaziune fiscală, în condițiile în care au fost identificați mai mulți beneficiari internați decât numărul autorizat, iar veniturile generate nu au fost înregistrate contabil;
- Abuz în serviciu, pentru nerespectarea obligației de notificare a decesului unei persoane cu dizabilități, conform Legii nr. 8/2016;
- Fals intelectual, după ce inspectorii AJPAS nu ar fi consemnat situația reală constatată în cadrul controlului desfășurat la începutul lunii aprilie.
Ulterior, în data de 6 mai 2025, la solicitarea Parchetului, inspectorii Consiliului de Monitorizare a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități au efectuat un nou control la centrul „Casa Elena”, beneficiind de sprijinul Poliției Dorohoi. În urma acestei acțiuni, a fost deschis un al treilea dosar penal, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, pentru:
- Trafic de produse sau substanțe toxice;
- Neluarea măsurilor de eliminare a deșeurilor periculoase, rezultate din substanțe și preparate toxice.
„În dosarele penale înregistrate la cele două unități de parchet menționate, cercetările se desfășoară cu operativitate, urmând a fi efectuate actele de urmărire penală și a fi dispuse măsurile care se impun”, au precizat procurorii botoșăneni.