ADS
ADS
ADS
Micii botoșăneni învață reguli de siguranță de la pompieri, în cadrul „Săptămânii Verzi”
By Administrator
Published on 07/05/2025 14:16
STIRI

Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 14 din municipiul Botoșani au participat marți, 7 mai, la o activitate educativă susținută de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, în cadrul programului național „Săptămâna Verde”.

Inițiativa a aparținut cadrelor didactice ale unității de învățământ, care au dorit să le ofere celor mici o lecție practică despre siguranța în caz de urgență. Preșcolarii au discutat cu salvatorii despre pericolele jocului cu focul, prizele și întrerupătoarele electrice, dar și despre cum trebuie să reacționeze în caz de incendiu sau cutremur.

Timp de aproximativ o oră, copiii au adresat întrebări, au primit sfaturi pe înțelesul lor și au putut vedea o parte din echipamentele de intervenție utilizate de pompieri în misiuni reale. De asemenea, personalul grădiniței a fost instruit privind măsurile necesare în cazul unei situații de urgență, pentru a asigura siguranța tuturor celor din instituție.

La finalul activității, pompierii au distribuit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor derulate la nivel național, precum „Nu tremur la cutremur”, „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”.

Copiii au fost îndemnați să respecte câteva reguli simple, dar esențiale pentru siguranța lor:

  • să nu se joace cu chibrituri, brichete sau lumânări;
  • să evite imitarea comportamentelor periculoase de pe internet;
  • să se îndepărteze imediat dacă observă un cablu electric căzut ori un panou de electricitate deschis și să anunțe un adult.

Acțiunea a avut ca scop principal conștientizarea riscurilor și învățarea unor comportamente corecte în fața pericolelor, contribuind astfel la dezvoltarea unei culturi a prevenirii încă din primii ani de viață.

Comments